10 SFATURI DESPRE CĂSĂTORIE PE CARE TREBUIE SĂ LE ȘTII

Foarte puțini sunt oamenii care știu în ce se bagă atunci când vine vorba despre căsătorie.

Eu am fost o astfel de persoană.

Adică, cu toții avem o idee cu privire la ce este căsătoria. Avem speranțe, visuri, așteptări cu privire la cum va arăta căsnicia noastră. Urmărim filme, idolatrizăm anumite seriale și chiar analizăm anumite căsnicii din jurul nostru în încercarea de a avea o înțelegere a acestui lucru pe care îl numim căsătorie sfântă. Însă nu ajungem să cunoaștem cu adevărat ce implică căsătoria decât după ce ne-am căsătorit, nu-i așa?

Sunt anumite lucruri despre căsătorie pe care mă gândisem mai dinainte că vor fi în cadrul căsătoriei, însă sunt o mulțime de alte lucruri pe care nici nu mi le-am imaginat vreodată. Și chiar și astăzi încă sunt o mulțime de lucruri pe care le învăț. Însă în calitate de consilier și, mai important – în calitate de soție, ultimii zece ani de căsătorie m-au învățat zece lucruri importante pe care nu le înțelegeam atât de bine înainte.

1. Căsătoria este ceva mult mai intim decât sexul.

Cred că unul dintre primele lucruri la care se gândesc cei necăsătoriți când vine vorba de căsătorie este sexul. În societatea în care trăim, sexul este portretizat ca fiind semnul intimității dintr-o relație. Deși actul sexual are o valoare și intimitate extraordinar de mare, relația bună de căsnicie face ca actul sexual să fie bun, nu invers.

Înainte de căsătorie, nu cred c-am înțeles adevărata intimitate care vine odată cu dedicarea față de această singură persoană pentru tot restul vieții mele. În cadrul căsătoriei există minunata posibilitate de a-i permite celuilalt să privească în interiorul vieții, minții, inimii și sufletului tău. Ei bine, aceasta este adevărata intimitate!

2. Căsătoria dezvăluie egoismul, însă poate să cultive lipsa egoismului.

Știam că aveam „darul” de a fi o persoană egoistă, însă n-am știut cu adevărat faptul că eram egoistă până când am împlinit… ei bine, cam șase luni de când m-am căsătorit (probabil chiar după vreo șase ore, dar sunt generoasă). De la cele mai banale lucruri, cum ar fi unde să mâncăm sau cine să folosească telecomanda, până la cele mai semnificative lucruri, cum ar fi să-mi cer iertare și să pun nevoile soțului meu înaintea dorințelor mele – începi să înveți că adevărata lipsă de egoism este ceva ce trebuie trăit în mod practic.

Aceasta este o lecție grea care mi-a împovărat viața spirituală mai mult decât orice altceva – iar prin ea mi s-a reîmprospătat mintea cu gândul că Dumnezeu, într-un mod cu totul lipsit de egoism, a dat totul pentru mine. Învăț să fiu mai asemănătoare Lui prin această parte a căsniciei mele.

3. Unitatea înseamnă în mod literal… unul.

Cu toții ne gândim la beneficiile spirituale și fizice ale unității, însă ne gândim în termeni după cum urmează: o casă, un pat, o baie, o oglindă deasupra chiuvetei din baie, un cont bancar, un buget comun. În cadrul căsniciei, vei reînvăța lecția de la grădiniță de a împărtăși, însă o vei învăța într-un mod cu totul diferit față de cum ai învățat la grădiniță. Vei învăța să renunți la mentalitatea „al meu, al tău”, deoarece în căsnicie totul este „al nostru”. Lucrul acesta este cu adevărat greu, însă există ceva foarte frumos în el. Este o reamintire a faptului că la sfârșitul zilei ceea ce este al meu este al tovarășului meu de viață și, mai mult decât atât, tot ceea ce avem este de fapt al lui Dumnezeu.

4. La un moment dat vei cunoaște dezamăgirea.

Da, știu, acest lucru este o realitate dură. Nu sunt sigură de ce nu mă așteptam cu adevărat să vină și astfel de momente în viața de familie. Sunt cu totul conștientă de faptul că soțul meu este și el om. Însă dintr-un anumit motiv, adevărul acesta nu prea l-am băgat în seamă, de fapt nu m-am gândit la el deloc. Soțul meu și cu mine ne-am iubit și ne iubim mult, însă de asemenea, ne-am și rănit profund. Când permiți cuiva să-și verse inima în inima ta, nu există nicio îndoială că într-o zi vei simți și tu durerea. Aceasta va veni fie sub forma unor vorbe neplăcute, fie sub forma unei acțiuni necugetate, fie sub un moment egoist – în toate aceste situații căsnicia voastră va fi lovită. Însă prin harul lui Dumnezeu, fiecare rană pavează de fapt calea harului, iertării și restaurării. Fiecare rană este un memento al nevoii noastre de a iubi mai bine și mai profund.

5. Fie că-ți place sau nu, vei învăța însemnătatea iertării.

Odată cu siguranța faptului că vor fi momente când vei fi rănit, vine realitatea faptului că vei avea nevoie să înveți să ierți – iar câteodată mândria poate să ne stea în cale și să ne împiedice să învățăm lecția iertării. Însă cea mai importantă lecție a iertării pe care o putem învăța constă în faptul că adevărata iertare nu vine datorită faptului că persoana care stă în fața noastră merită să fie iertată, ci, mai degrabă, vine dintr-o inimă care înțelege cât de mult a fost iertată ea, la rândul ei, cu toate că nu merita iertarea.

6. Căsnicia te va costa.

Vreau să spun din start că nu mă refer la cheltuielile ce țin de pregătirea nunții. Acele cheltuieli pălesc în comparație cu costul emoțional care vine odată cu devenirea unui singur trup cu tovarășul tău de viață. Adevărul este că pierzi o parte din tine în cadrul slavei căsniciei. Tu dai la schimb o mică parte din cine ești pentru o mică parte din cine este tovarășul tău de viață. Înveți să oferi și să primești, iar mai apoi înveți să renunți la lucrurile care nu contează cu adevărat. Și, în cele din urmă, vei realiza faptul că ceea ce ai oferit este cu mult, mult mai puțin decât ceea ce ai primit în cele din urmă. Dragostea știe să facă acest lucru.

7. Dragostea nu este un sentiment, ci o serie de decizii.

Acest lucru este confirmat de realitate. Înainte de căsătorie nu-ți poți închipui faptul că acele sentimente puternice pe care le simți pot face altceva decât să crească în intensitate. Apoi vine ziua când conștientizezi că sentimentele nu sunt de încredere, deoarece în unele zile poți simți chiar că nu-ți place de tovarășul tău de viață. Însă nu uita: sentimentele vin și pleacă. Ele sunt ca o busolă, iar câteodată ca un ghid, însă niciodată nu trebuie să acționezi doar pe baza lor! Este ușor să iubești atunci când simți că vrei să iubești, însă atunci când nu mai simți… ei bine, atunci se dă testul iubirii autentice! Trebuie să alegi să iubești, să dăruiești și să slujești, deoarece ai făcut un legământ în ziua nunții. Trebuie să-l alegi pe celălalt, în loc să te alegi pe tine. Aceasta este definiția dragostei în forma ei cea mai pură.

8. Căsnicia îți va cere să înveți cum să comunici.

Îți place să vorbești? Nu-ți place să vorbești? Ei bine, nu prea contează. Nu contează cât de stângaci ești în arta comunicării, căsnicia te va forța să dai afară ce ai în inimă. Vei fi nevoit să te uiți cu mare atenție la opiniile, părerile, ideile și sentimentele tale – apoi să le împărtășești cu tovarășul tău de viață. Vei fi nevoit să răspunzi la întrebări dificile și să vorbești despre adevăruri dure – deoarece comunicarea cu partenerul tău este pentru tot restul vieții. Nu poți s-o eviți. Vei fi nevoit să-ți asumi responsabilitatea nu doar pe ceea ce spui, ci și pe felul în care o spui – tonul vocii, limbajul trupului, sarcasmul și tot tacâmul.

9. Căsătoria nu este destinația ta finală.

Înainte de a te căsători este ușor să vezi căsătoria ca pe o mare reușită. Este lucrul pentru care trăim și pe care-l visăm. Este forța motrice care ne împinge spre destinația pe care o numim viață. Apoi, în cele din urmă, vine și ziua când ne căsătorim. Ce vom face de aici încolo? În acel moment vei conștientiza faptul că această relație cu care Dumnezeu te-a binecuvântat este doar o părticică din planul măreț pe care El îl are pentru viața ta.

Scopul și pasiunile tale se vor extinde mult mai departe decât relația ta cu tovarășul tău de viață. Ce este și mai uimitor este să-L vezi pe Dumnezeu la lucru, deoarece relația de dragoste dintre tine și tovarășul tău de viață, pe care El ți-a dat-o, se reflectă în lumea din jurul vostru. Căsnicia nu este finalul, ci doar începutul. Dumnezeu mai are multe lucruri de oferit.

10. Căsnicia oferă un crâmpei din ceva mult mai bogat.

În aceeași ordine de idei, înveți o mulțime de lucruri despre Dumnezeu atunci când ai de-a face cu aceeași persoană zi și noapte. Este un motiv pentru care Dumnezeu folosește analogia căsătoriei pentru a descrie dragostea lui Hristos pentru Biserica Lui – deoarece nicio altă relația nu va putea fi comparată vreodată cu intimitatea care are loc în cadrul relației de căsnicie.

Nu doar că dragostea lui Dumnezeu este amplificată prin lentila unei căsnicii sănătoase, ci El folosește căsnicia pentru a ne prelucra, a ne șlefui, a ne trece prin foc – ca să ne facă tot mai mult asemenea Lui. A-L reflecta pe Isus este cea mai mare onoare pe care o putem avea atunci când vine vorba de căsătorie, însă chiar mai mult decât atât, acest lucru este singurul care va ține în viață căsnicia noastră.

Deși este important să știm că sunt multe căi spre sfințenie, trebuie să nu uităm nicidecum faptul că căsnicia este cu siguranță una dintre aceste căi. Sunt o persoană diferită datorită acestei relații sacre și sunt convinsă că Dumnezeu mai are de lucru cu mine. Sunt mulțumitoare pentru binecuvântarea de care Dumnezeu mi-a făcut parte să fiu căsătorită și aștept cu mare nerăbdare să văd ce a pregătit Dumnezeu în continuare pentru mine.

Articol scris de Debra Fileta.

Articol tradus în română de Stoica Timotei.

Credit poză: https://unsplash.com/photos/oAEOPy-Vrxo?fbclid=IwAR1CPj6kzCyA-ZMTajD94uchjqdklzzbsJJn-_FYR-uE6VMJuyoNTUddvSs

SEXUL, PORNOGRAFIA ȘI MASTURBAREA
RELAȚIA TA DESTRĂMATĂ NU A FOST O PIERDERE DE VREME
Cosul Meu
Recent Vizualizate
Categorii