5 MITURI PE CARE LE CREDEM – DUMNEZEU A SPUS: „EA E ALEASA!”

Dacă cunoști de mai multă vreme tineri creștini singuri care vor să-I fie pe plac lui Dumnezeu, atunci cu siguranță ai avut sau vei avea astfel de conversații – sau poate chiar tu ai rostit astfel de lucruri. Noi credem pe deplin în Dumnezeu, că Lui Îi pasă, că este dedicat cu totul în ceea ce privește viața noastră și că ne vorbește despre relațiile noastre. De asemenea, conștientizăm faptul că ar putea fi anumite domenii și preconcepții care influențează felul în care Îl auzim pe Dumnezeu.

MITUL: EXISTĂ ALESUL VIEȚII

Îmi place ideea de „alesul vieții”. Cineva căruia i-a fost scris să fie potrivit în mod perfect pentru noi, astfel încât bucuria și dragostea să se reverse din belșug în viața noastră până „și-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” se transformă în veșnicie. Comediile romantice, poveștile de dragoste pe care le citim pe internet, postările de pe Facebook și chiar și anumite cărți creștine conțin ideea de „alesul vieții”. În mod surprinzător – slavă Domnului! – lucrul acesta nu este adevărat. Eu cred că există „alesul vieții” pe care TU îl alegi și „alesul vieții” cu care te vei căsători, însă nu există acel „cineva” care a fost predestinat să fie pentru tine „alesul vieții” care să te completeze. Conceptul de „alesul vieții” care te completează este bazat pe o teorie de la Platon, care a presupus că Zeus s-a simțit amenințat de răspândirea oamenilor pe fața pământului, așa că a împărțit omul antic în două părți și le-a împrăștiat pe fața pământului. În felul acesta, oamenii urmau să fie atât de distrași în a-și căuta „jumătatea”, încât nu vor încerca niciodată să se răscoale împotriva zeilor. Deși cei mai mulți dintre noi astăzi nu credem în astfel de povești, încă credem în fantezia găsirii „alesului vieții” care să ne completeze sau împreună cu care am fost destinați să ne trăim viața.

Dacă privești în mod practic la această mentalitate, ai ajunge la concluzia că Dumnezeu ar fi nespus de crud și ar pune o presiune grozavă pe umerii noștri dacă ne-ar da o singură opțiune în ceea ce privește alegerea partenerului de viață. Gândește-te la următorul scenariu: Matt ar fi trebuit să se căsătorească cu Mary, însă se căsătorește cu Susan. Susan ar fi trebuit să se căsătorească cu Sam. Acum Sam trebuie să caute pe altcineva cu care să se căsătorească. La fel și Mary. Amândoi s-ar căsători cu alți oameni decât cei cu care ar fi trebuit, lucru care ar începe un întreg lanț de reacții care ar încurca cu totul armonia desăvârșită a celorlalți oameni. („O, Matt, ce-a fost în capul tău?!”)

În loc să privești la posibilul tău partener de viață ca la „alesul vieții” și singurul pe care îl ai, Dumnezeu îți arată că sunt mai mulți „aleși” care s-ar încadra aici.

Să ne gândim la oameni ca la niște arome. Fiecare om poartă un gust unic a cine este Dumnezeu pentru pământ. Nu privești la singura opțiune pe care o ai de a intra, ci la cineva cu care ai putea forma o pereche. Să spunem că tu ești Untul de Arahide. Poate găsești gelatina. Perfect, combinație bună, însă nu este singura opțiune pe care o ai. Foarte bine ai fi putut alege Clătita, Biscuitul Sărat, Ciocolata, Banana sau Plăcinta cu care să formezi o pereche frumoasă. Nu există acea singură persoană cu care să te potrivești perfect. Ai opțiuni din care să alegi cu cine să formezi o pereche.

MITUL: DAR AȘA A SPUS, DECI TREBUIE SĂ MĂ SUPUN. / EL VA ALEGE PENTRU MINE.

Dumnezeu este dragoste. Unul dintre aspectele principale ale dragostei este alegerea. Alegerea face ca dragostea să fie puternică. De asemenea, ea face ca dragostea romantică să fie plăcută. Eu nu vreau ca soția mea să-mi fie oferită de un dictator care o obligă să se căsătorească cu mine, nici nu vreau să creadă că eu mă căsătoresc cu ea pentru simplul motiv că așa mi s-a spus să fac. Eu vreau ca ea să se simtă dorită și aleasă în „parteneriat” cu Dumnezeu. Eu vreau să fiu ales.

Gândește-te la următorul lucru: Dumnezeu este Cel cu care ai putea avea cea mai bună relație. El reprezintă dragostea desăvârșită, El oferă dragoste desăvârșită, nu are bagaj, mereu are din belșug ce să ofere, știe exact ce este bine pentru tine și chiar Și-a dat viața pentru ca tu să trăiești și să propășești. Dacă Dumnezeu, care ne oferă relația perfectă, nu te forțează să intri în relație cu El, ci îți oferă libertatea de a alege, de ce te-ar forța El să intri într-o relație cu cineva? El îți oferă șansa de a alege să fii în relație cu El și cu altcineva de sex opus în vederea întemeierii unei familii.

Cred că deseori vrem ca Dumnezeu să ne dicteze cine este această persoană, ca să nu mai fim nevoiți noi să alegem, deoarece ne este frică de durere sau ne este frică de a nu ne încurca viața. Ne gândim că dacă Dumnezeu alege pentru noi, alegerea Lui va fi perfectă și fără nicio greșeală. Realitatea este că voi sunteți încă doi oameni cu personalități diferite, alegeri diferite, păreri diferite, trecut diferit care vin împreună și învață ce înseamnă să devii una. Doar pentru că Dumnezeu acceptă relația voastră, nu înseamnă în mod automat că sunteți scutiți de probleme. El știe că se va dovedi a fi spre binele vostru (veți crește în Hristos și veți deveni tot mai mult asemenea Lui).

MITUL: DAR DUMNEZEU MI-A SCOS-O ÎN CALE / DUMNEZEU MI-A SPUS

Cu câțiva ani în urmă, Dumnezeu mi-a descoperit inițiala numelui viitoarei mele soții și mi-a descris cum arată. Câteva săptămâni mai târziu, am întâlnit o fată care s-a potrivit acelei descrieri. Nu era cum mă așteptam, însă m-am gândit că dacă aceasta este voia lui Dumnezeu, trebuie să accept, așa că am încercat să o curtez. Însă încercările mele s-au dovedit a fi în zadar. Am fost puțin confuz, însă totodată ușurat. Câteva luni mai târziu, Dumnezeu mi-a arătat o altă fată. În drumul meu spre casă puteam simți cum Dumnezeu mă înghiontea și-mi spunea: „Ce părere ai de Susan?” Mă gândeam că era o fată drăguță, însă nu era ceea ce îmi doream, dar am încercat să fiu supus, așa că I-am spus: „Hmm… Nu știu. Adică, dacă ea e să fie soția mea, voi încerca să…” Dumnezeu m-a întrerupt în mod politicos: „Nu am spus că ea va fi soția ta, ci doar te-am întrebat ce părere ai despre ea.” În acel moment, toți anii de confuzie pe care i-am avut în căutarea unei femei cu care să mă căsătoresc au fost clarificați. Dumnezeu nu era acel dictator care să-mi arate cu cine trebuie să mă căsătoresc, ci El era acel Tată care stă lângă fiul Său, îl ghiontește și îi spune: „Hei! Ce părere ai de fata aceea? E de soi bun.” Apoi m-am gândit la felul în care îi răspunde fiul tatălui său.

De multe ori auzim vocea lui Dumnezeu și interpretăm cuvintele Sale prin filtrul nostru care este alcătuit din ceea ce credem noi despre Dumnezeu. Când El a spus: „Ce părere ai de ea?”, eu am înțeles „Ea va fi soția ta.”, deoarece am crezut că există o singură opțiune și eram gata ca ținta săgeții dragostei mele să fie ea.

Da, cred că Dumnezeu cunoaște cu cine urmează să mă căsătoresc, încă cred de asemenea și că El umblă alături de mine în toată această călătorie în care să descopăr ce anume produce bucurie inimii mele, în loc să-mi dicteze exact ce anume trebuie să îndeplinesc. Este vorba mai degrabă de a mă descoperi pe mine însumi, de a descoperi adevărata libertate și felul în care să iubesc. Dumnezeu celebrează fiecare moment în care găsesc ceva care să mă atragă la o femeie și încep să o curtez plin de curaj. La fel ca un tată, El mă bate pe umăr spunându-mi: „Hai, băiete!”, deoarece m-am ridicat, am oferit o șansă dragostei, am iubit corespunzător și am făcut echipă cu El.

MITUL: EL A SPUS-O, DECI TREBUIE SĂ SE ÎMPLINEASCĂ

Mai întâi de toate, inspiră și respiră. Dă-ți jos această povară de pe spinarea ta. Nu este responsabilitatea ta să te asiguri că o câștigi pe acea fată, o pețești, o convingi și faci totul bine. Acum lucrezi ca să dovedești o promisiune, nu să te bucuri și să alegi o persoană. Dacă Dumnezeu chiar a spus că voi doi veți fi împreună, atunci ține de El ca acest lucru să se împlinească, nu de tine (vezi Filipeni 2:13). Datoria ta este să umbli cu Dumnezeu, să fii mereu dispus la dialog și să iubești în mod corespunzător.

Totodată, dacă Dumnezeu ți-a spus că voi doi vă veți căsători, nu-i spune și ei. Lasă-L pe Dumnezeu să-i spună acest lucru dacă/când va hotărî El. Nu-i treaba ta să-i spui tu ei. Când îi spui „Dumnezeu mi-a spus că noi doi ne vom căsători”, tu de fapt: 1. Îi iei libertatea de a alege; 2. O manipulezi ca să se căsătorească cu tine; 3. O împiedici să umble ea cu Dumnezeu. Lucrul acesta nu este deloc potrivit. Dacă vă veți căsători, vei avea ocazia să-i împărtășești în luna de miere felul minunat în care Dumnezeu te-a călăuzit.

MITUL: DACĂ NU A FUNCȚIONAT, ÎNSEAMNĂ CĂ NU L-AM AUZIT PE DUMNEZEU

Aceasta este o minciună din partea vrăjmașului care aduce foarte multă confuzie în relația ta cu Dumnezeu. Da, poate că nu ai auzit atât de clar pe cât ai fi vrut sau poate că Dumnezeu lucra ceva bun în fiecare, chiar dacă nu a dus la căsătorie. Din nou, El nu privește lucrurile dintr-un singur aspect, așa cum o facem noi. Nu vorbesc aici despre întâlnirile ocazionale sau jocul cu inima celuilalt, însă chiar cred că Dumnezeu poate folosi întâlnirile pentru a lucra mai mult la libertatea noastră și la întregirea noastră pe măsură ce devenim ca Hristos, chiar dacă relația aceea nu duce la căsătorie. Lui nu-I este atât de frică de despărțiri pe cât ne este nouă. Prin întâlnirile pe care le-am avut, am învățat cum să fiu curajos, cum să-i dau un glas inimii mele, cum să iubesc fără ca să mă aștept la a fi iubit înapoi, cum să ascult mai bine, cum să gătesc și să fac curat (încercarea de a impresiona o femeie este un impuls puternic), cum să muncesc din greu, cum să mă bucur de viață și nu doar să muncesc, cum să comunic mai bine angajamentul puternic al lui Dumnezeu în fiecare domeniu din viața mea și cum să ascult și să iubesc oamenii mai presus de puterile mele. Dacă perspectiva mea cu privire la o întâlnire este să ajut persoana respectivă să fie mai bună, oricare ar fi rezultatul întâlnirii, atunci atât ea, cât și eu nu putem pierde. Dragostea este despre ceea ce poți oferi, nu despre ceea ce poți primi. În fiecare relație sau încercare de a peți pe cineva, Dumnezeu a lucrat nu doar în viața mea, ci și în viața ei.

ADEVĂRUL: CELE 3 „DA”-URI

Încă un lucru: să ne întoarcem la alegeri. Este nevoie de trei „Da”-uri pentru ca o relație să funcționeze. Este vorba de „Da”-ul tău, al ei și al lui Dumnezeu. Dacă ai doar două din trei, relația nu va funcționa. Poate că tu și ea sunteți de acord, însă Dumnezeu spune că nu este bună relația voastră, atunci ea nu va funcționa. Poate că tu o alegi, Dumnezeu e de acord, însă ea să nu fie interesată. Din nou, 2/3 nu funcționează. Dumnezeu nu va trece peste libertatea și puterea ta de a alege. Toți trei aveți ceva de spus și de ales în relație. Când există undă verde de la toți trei, atunci poți începe și urmări să vezi ce rezultat va avea.

Dumnezeu Se ocupă îndeaproape de viața ta de singurătate, de viața ta în care pețești o fată și de viața ta de familie. El nu are de gând să-ți dicteze cine este viitorul tău partener de viață și să-ți poruncească să te supui ca un robot. El te va conduce în dorințele tale pentru a găsi pe cineva potrivit pentru tine – o pereche deosebită. Apoi vei avea de ales dacă vei vrea să începi o relație căreia să te dedici – sau dacă persoana respectivă este sau nu potrivită pentru tine. Poți avea încredere în El. El te va conduce doar la viață! Cere-I lui Dumnezeu să-ți arate ce anume cauți în viitorul tău partener de viață și care ar fi cele mai bune variante pe care le-ai avea. Apoi cere-I curaj să faci pașii necesari înainte și să-ți dea idei despre cum să o pețești. Fii curajos. Relațiile pot fi un dezastru, însă dragostea merită să-ți asumi riscul.

Articol scris de Abram Goff.

Articol tradus în română de Stoica Timotei.

Credit poză : https://unsplash.com/photos/lodDYy_kDbc

CE SĂ FACI CÂND EȘTI CĂSĂTORIT ȘI EȘTI ATRAS DE ALTCINEVA, NU DE TOVARĂȘUL DE VIAȚĂ?
FEMEI CĂSĂTORITE, CE SFATURI AVEȚI DE OFERIT FEMEILOR SINGURE?
Close Coșul meu
Recently Viewed Close
Close

Close
HVNLY
Categorii