Știm că acest subiect nu este vorbit mai deloc prin școli, biserici și mai prin toate locurile, dar afectează orice inimă vulnerabilă, de aceea dorim să facem acest articol spre ajutorul celor care sunt agresori, dar mai ales celor care sunt agresați.
Mai jos avem niște texte scrise de oamenii care au participat la un concurs organizat de noi pe tema aceasta și ne rugăm să îți fie de folos.
„Bullying-ul e unul din subiectele pe care le tratăm superficial pentru că evităm să le confruntăm. Uneori ne temem de lucruri tocmai pentru că ne identificăm cu ele…
Dacă lovește în ceva acest bullying, aceea e identitatea, iar capcana finală e să te vezi prin ochii plini de răutate a celorlalți. Însă adu-ți aminte că un om rănit, va răni în continuare. Cel ce te “plesnește” cu vorbele și atitudinea lui nu e nici pe departe împăcat cu el-rănile lui nevindecate și frustrarea se proiectează în atitudinea lui ostilă față de tine ca un zid care îl apără. Ai răbdare cu tine și nu fugi de ce porți în inimă. În loc să te ascunzi de oameni, fă un pas spre cineva de încredere și cere ajutor. Fii sigur că ai un munte de curaj in tine și faptul că vrei să confrunți ce simți, te duce la un pas de a fi învingător. Să fii vulnerabil și sensibil e o putere, nu o slăbiciune. Orice ar fi, nu te da bătut. Cred că poți și te vei ridica peste aceste răni ca mai apoi să fii tu mâna ce îi mângâie pe cei căzuți. Ai valoare, sens și scop în Cel ce te-a creat; lumea asta nu ar fi la fel fără tine!
Noi care am fost ridicați, e timpul să ridicăm. Suntem datori să luăm atitudine. Nu fi zgârcit cu vorbele bune, încurajează și rostește viață acolo unde alții rostesc moarte. Prea sărac poți fi în dragoste, dar prea bogat, niciodată!” karlaa.kiss
„Deși majoritatea dintre noi cred că am auzit termenul de ‘bullying’ cel puțin la un moment dat în viață, ba chiar cunoaștem o persoană care a fost o victimă a bullying-ului sau este chiar vorba despre noi înșine, tot nu acordăm acestui subiect importanța pe care ar merita-o. Fiind o persoană care a trecut prin ce înseamnă bullying pentru o perioadă destul de îndelungată, pot spune că deși a fost una dintre cele mai grele perioade ale vieții mele, Dumnezeu m-a învățat niște lecții extraordinare și m-a întărit într-un fel aparte care nu cred ca ar fi fost posibil dacă nu ar fi îngăduit să trec prin acele momente. În plus, acum pot simți altcumva cu persoanele care trec prin bullying, aflându-mă într-o poziție similară cu a lor. Pentru toate persoanele care au trecut, trec și vor trece prin momente și perioade de bullying, le încurajez să-I dea în mod continuu lui Dumnezeu toată rușinea, frica și minciunile cu care se confruntă și să-L lase pe El să-i inunde cu vindecarea, restaurarea și dragostea Lui nemărginită.” saraserban1313
„Bullying-ul, din nefericire, face ravagii în zilele noastre și există tot mai multe victime ale acestuia. Cei mai expuși bullying-ului sunt persoanele defavorizate, persoanele cu un statut social scăzut, persoanele cu un defect vizibil, persoanele orfane de un părinte sau chiar de amândoi etc. Scopul bullying-ului este de a face persoana victimă să se simtă inferioară, fără încredere de sine, defavorizată, jignită și umilită. Cel mai grav e atunci când persoana care agresează este susținută de cei din jur. De ce aleg cei din jur să susțină persoana care agresează? De ochii lumii, pentru a fi și ei în trend cu lumea, pentru a fi văzuți puternici, considerând că doar așa se poate trăi în ziua de azi. Ei se hrănesc cu această formă de manifestare și nu le pasă că cel agresat e căzut moral și psihic. E extrem de dificil să putem controla acest lucru, fiindcă mulți se hrănesc cu așa ceva. Important e să nu dăm importanță cuvintelor celor din jur, să nu le hrănim ego-ul si astfel, văzând că nu le dăm „apă la moară”, într-un final vor înceta. Dacă ei văd că ne deranjează aceste lucruri, vor continua să ni le facă, pentru că aceasta e plăcerea lor, văzând că scopul lor se împlinește. Pe lângă aceste lucruri, consider că trebuie să fim un prieten pentru persoana victimă a bullying-ului, să îi oferim încredere de sine, sfaturi și să îi fim alături. Dacă cei mai mulți vor să fie im trend cu lumea, noi să nu fim!” r.alice11
„Durerea pe care o pricinuiești altora nu poate vindeca rănile dinăuntrul tău. If you’re a bully, you need healing. Let Jesus take care of it.” littlelightknight
„Persoanele ce agresează verbal sau fizic își aleg mereu victime mai slabe și mai vulnerabile. De ce? Pentru că sunt lași și încearcă să pară și să se simtă puternici agresând un om mai slab. Ideea este că, dacă te confrunți cu așa ceva, indiferent dacă ești victimă sau agresor, ar trebui să vorbești cu cineva despre problemele tale și mai presus de toate ar trebui să vorbești cu Dumnezeu despre aceasta. Important este: nu sta nepăsător! Vorbește!” esteracontiu
„Bullying-ul KILOGRAMELOR în PLUS sau în MINUS.
Poate nu realizezi prin ceea ce vorbești că afectezi anumite persoane și chiar le demoralizezi.
De aceea, recomandarea mea e să GÂNDEȘTI înainte de a scrie/spune ceva despre cineva/cuiva.
1. Nu comenta fără să cunoști situațiile. (Unele persoane au probleme medicale, care le împiedică să slăbească/să se îngrașe).
2. Dacă nu ai ceva de zis pentru a ZIDI o persoană, mai bine nu zi nimic. ( Proverbe 15:4 “Limba dulce este un pom de viaţă, dar limba stricată zdrobeşte sufletul.”)
3. Nu cred că e nimeni în stare să zică ce trebuie să facă unul sau altul în ceea ce privește chestiunea asta. (Toți suntem conștienți, indiferent ca avem mai putine sau mai multe kg ce trebuie făcut in dreptul nostru).” emanuella_gh
„1. Am văzut că multe fete (nu toate) se bucură când cineva este hărțuit, ele în loc să condamne și să se distanțeze de cei ce hărțuiesc, ele invers, se uită la spectacol cu plăcere și se apropie tocmai de cei ce hărțuie. Este o atitudine extraordinar de toxică și de veninoasă ca oricine să se bucure de astfel de întâmplări. De multe ori fetele ar putea opri astfel de incidente, dar tocmai ele pun paie pe foc și pun scena spectacolului. 2. De mic copil am căutat să mă iau de cei care hărțuiau, indiferent cât de depășit aș fi sau indiferent de consecințe; am fost în schimb mereu scârbit de cei din „1.”, care puneau paie pe foc și se bucurau de astfel de evenimente. 3. Problema este că „bullyingul” trece pragul și se întâmplă și între adulți, doar că folosindu-se alte instrumente, nu doar violență: e.g. putere, influență, faimă, inegalitatea în fața legii, cenzura, monopuluri, distrugerea competiției, distrugerea clasei mijlocie de către clasa sus (elita) și mulsul/asuprirea și a clasei de jos, dominația, ba teribilizarea unei națiuni față de alta (Rusia față de toată zona Estului Europei și nu numai), etc. 4. Care ar fi continuarea la „3.”, bullyingul nu se termină la școală, el se întâmplă și mai departe. 5. Bullying nu este egal cu lipsa de atenție, poate doar în câteva cazuri; eu am fost lipsit în destule cazuri de atenție și nu m-am simțit niciodată hărțuit, pur și simplu am avut alte gusturi și am avut alt stil de a fi – dar, da, când viețuirea diferită devine pretext de hărțuire, atunci este problemă, dar simpla lipsă de atenție nu mi se pare că este bullying.” serious__snake
„Combaterea fenomenului este destul de dificilă, deoarece implică schimbarea unei mentalități deja înrădăcinate în mintea celor care apelează la acest mod de contact cu cei din jur. Nu este imposibilă însă. Aceasta poate să se facă prin metode non formale : tabere școlare în care copiii să fie scoși din mediul lor normal și în care să se construiască noi reguli de socializare, organizarea unor dezbaterii și a unor seminarii la care să fie prezenți profesori și psihologi. În primul rând, părinții trebuie să fie foarte atenți la comportamentul copilului. Aceștia trebuie să observe dacă este ceva în neregulă cu copilul lor și să vorbească cu el, arătându-i empatie, sprijin și înțelegere. Mai mult, copiii care ajung să fie agresori văd acest tip de comportament în familiile lor, la școală, pe Internet sau în mass-media. Și agresorii au nevoie de ajutor – trebuie să înțeleagă consecințele acțiunilor lor și că le fac rău celorlalți. Tocmai de aceea, este important ca părinții să își educe copiii și să le insufle modele pozitive de comportament.” andronemelaniaadriana
„Am trecut prin bullying timp de 7 ani. Vreau ca mărturia mea să te ajut oricine ai fi. Din pricina deselor crize de fiere slăbeam câte 10 kg și eram foarte slabă. Am avut dinții strâmbi. Mă doare piciorul la fiecare pas pe care îl fac din cauză că m-am născut cu un os în plus la talpă și de aceea am mersul ciudat. Vomitam la școală în fiecare zi și nu aveam niciun prieten. Eram lovită, jignită chiar și de „creștini”. Directoarea voia să mă exmatriculeze tocmai pe mine fiindcă n-are școala liniște și eu sunt fata problemă. Am renunțat la visul meu din copilărie crezând că nu merit nimic. I-am zis lui Dumnezeu că nu mai vreau să aud de El niciodată fiindcă dacă ar fi dragoste m-ar ajuta. În liceu am fost batjocorită și de cel pe care l-am plăcut, m-a văzut ca pe cea mai urâtă fată și asta m-a facut să îmi doresc să îmi pun capăt zilelor. Ce este bullyingul? O manevră a celui rău, prin care se folosește de oameni pentru a-i face pe semeni să simtă că nu au valoare. Insă Isus m-a chemat, mi-a zis că eu contez. Dintr-un suflet trist a făcut o slujitoare înfocată dupa El. L-am întrebat de ce m-a lăsat să trec prin suferință și mi-a zis că astfel mi-a modelat sufletul pentru a semăna cu El. Prin bullying poti omorî un suflet. În caz că ești o victimă, uită-te dragul și draga mea spre Cer. Îndreaptă-ți visele spre cer!! Cineva e acolo, le va prinde și va avea grijă de ele! Indiferent de ce ți se spune, tu ești o făptură minunată în care Tatăl nostru a investit foarte mult. Și Moise era bâlbâit, dar a condus un popor întreg spre țara promisă. Prin defectele tale poți îndeplini chemarea ce ți-a fost dată!” gataiantu_cristina
Poză: Sam Moqadam