SE POATE VINDECA O CĂSNICIE DISTRUSĂ?

Mark și Sherry erau căsătoriți de mai puțin de un an. Iată-i aici, stând în biroul meu, explicându-mi că eu eram ultima lor speranță înainte de a merge pe calea divorțului.

Erau sătui de cearta și durerea pe care și-o provocau unul altuia. Indiferent cât de greu ar fi încercat, părea că nu reușesc să treacă peste luptele lor.

Fie că ai fost căsătorit 1 an sau 40, relațiile pot fi foarte complicate.

Noi avem aceste idei și așteptări la cum va fi căsătoria, dar câteodată, lucrurile nu merg mereu după cum au fost plănuite.

Uneori, durerile, temerile și insecuritățile noastre consumă ceea ce este mai bun în noi. Uneori, ne găsim blocați într-o situație care pare să nu aibă nicio ieșire.

Când vine vorba de relații distruse, este important să ținem minte că sunt două bătălii care au loc. Nu doar că ducem lupta frângerii umane din cadrul mariajului, dar există un dușman și afară, ce muncește din greu ca să dărâme acest loc sigur pe care l-a construit Dumnezeu. El este un mare distrugător, și va folosi totul și orice să strice fundația relației tale și să facă ravagii în inima ta .

Știu că mulți dintre voi simt această durere chiar și astăzi. Fiind consilier profesionist, văd multe cupluri în faze diferite ale frângerii. Nu numai atât, dar fiind eu însumi căsătorit, știu direct ce luptă poate fi uneori căsătoria. Peste tot în jurul nostru sunt cei care sunt răniți, încercând din greu sa adune bucățile așteptărilor lor zdrobite, simțindu-se complet singuri.

În timp ce fiecare cuplu vine cu set diferit de necesități unice, sunt 3 lucruri pe care întodeauna le prezint când lucrez cu un cuplu în consiliere.

1.Primul pas spre vindecare este să privești spre interior. Indiferent de cine a făcut ce de-a lungul frângerii, primul pas către vindecare este să privești mereu spre interior. Tendința noastră umană de a da vina unul pe altul și de a ne apăra pe noi înșine poate fi un inhibitor uriaș al vindecării, fiindcă este o atitudine care mai degrabă pasează celuilalt responsabilitatea decât își asumă responsabilitatea. Cuplul care ia acest pas în serios face loc pentru o schimbare reală și de durată.

Dacă te surprinzi uitându-te constant la defectele partenerului tău, niciodată neluându-ți timp să-ți recunoști rolul tău în relație – atunci există șanse mari ca schimbarea după care te tot uiți să nu vină pe deplin niciodată.

2.Trecutul tău are mult mai mult de a face cu prezentul tău decât crezi. Acesta a fost cel mai profund adevăr la care am fost martor în timpul carierei mele. Multe dintre rănile și durerile prezentului sunt lucruri care nu au început în căsnicia noastră, dar sunt simple modele care se repetă. Lucrurile cu care te lupți cel mai mult în căsnicie sunt cel mai probabil lucruri cu care te-ai luptat într-un anumit moment din viață – sentimente de abandon, insecurități sau probleme de control, furie, gelozie sau abilitatea de a spune nu.

Rănile din prezentul nostru pot fi înrădăcinate în trecutul nostru – dar continuă să fie experimentate în contextul căsniciei. Dar veștile frumoase sunt că Dumnezeu poate să folosească căsnicia noastră pentru a ne aduce vindecare prin rezolvarea acestor lucruri în viețile și inimile noastre. Cele mai mari lupte pot fi transformate în cele mai mari puteri – dacă ne împăcăm cu ele și apoi le oferim Lui. El știe ce îndurerează inimile noastre – dar mai mult de atât- El știe ce le vindecă.

3.Iertarea nu înseamnă uitare. De multe ori în Scriptură noi suntem chemați ca să iertăm. Singura cale prin care ne putem elibera de durerile din viața noastră este ca să le lăsăm să piardă puterea asupra noastră. Dar concluzia este că iertarea nu este pentru cealaltă persoană, iertarea este pentru TINE, deoarece te eliberează de robia propriei dureri. Iertarea ne permite să lăsăm ca lucrurile să treacă și să ne mișcăm spre vindecare – încrezându-ne în Dumnezeu cu cele mai mari răni ale noastre. Noi suntem chemați să arătăm har celorlalți și să nu ținem lucrurile în mânie și amărăciune. Aceasta este adevărata iertare- deoarece reflectă inima lui Isus, și este ceva ce trebuie să aplicăm în căsnicia noastră în fiecare zi.

Dar iertarea nu este sinonim cu uitarea.

Este un timp și un loc pentru a uita, dar este un timp și un loc pentru a-ți aminti- deoarece amintindu-ne ne va permite să facem lucrurile diferit. Pentru femeia a cărei încredere a fost pierdută din nou și din nou de un soț care continuă să o trădeze. Pentru bărbatul care este la capătul frânghiei din cauza periculoaselor izbucniri de mânie ale soției. Pentru modelele și obiceiurile problematice care încep să se înrădăcineze în relația noastră: iertarea nu înseamnă uitare!

Noi putem să iertăm, dar apoi înțeleciunea ne cheamă să facem lucrurile diferit. Adevărata vindecare necesită o schimbare – iar această schimbare întotdeauna se va închide într-un cerc complet – prin faptul că ne obligă să ne uităm la noi înșine. Este important să-ți recunoști rolul și răspunsul tău în astfel de interecțiuni și apoi să faci pașii necesari pentru schimbare deoarece la sfârșitul zilei – noi îi învățăm pe ceilalți cum pot și cum nu ne pot trata.

Ce s-a întâmpat cu Mark și Sherry? Ei bine, povestea lor e plină de speranță. Puțin câte puțin, fiecare dintre ei a început să-și asume responsabilitatea pentru propria frângere– în loc să se uite la frângerea celuilalt. Au început astfel să-și vindece căsnicia, pornind din interior spre exterior. Dar a fost neplăcut, a fost greu și cu suguranță nu s-a întâmplat peste noapte. Deoarece adevărata vindecare nu este o acțiune făcută o dată-pentru-totdeauna, este un proces.

Sunt atâtea componente care duc spre vindecare și schimbare în căsniciile și relațiile noastre – fie ca Dumnezeu să ne dea înțelepciune pentru a începe să schimbăm lucrurile pe care le putem schimba și să ne încredem în El cu lucrurile pe care nu le putem controla!

Articol scris de Debra Fileta.

Articol tradus în română de Alexandrina Salcoci în colaborare cu Denisa Latu.

Credit poza: Priscilla Du Preez – Unsplash.com 

CÂT DE DEPARTE ESTE PREA DEPARTE: BARIERE FIZICE

Comentarii (11)

  1. Pingback: Homepage

  2. Pingback: เช่าตู้เกมส์

  3. Pingback: ทางเข้าpg

  4. Pingback: KC9

  5. Pingback: lucabet

  6. Pingback: long beach mental health

  7. Pingback: เว็บบอล SBO ปิดให้บริการเพราะอะไร ?

  8. Pingback: ลดข้าวดีด ข้าวเด้ง

  9. Pingback: gambia

  10. Pingback: GAMING WORLD ค่ายสล็อตยักษ์ใหญ่

  11. Pingback: Homepage

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Cosul Meu
Recent Vizualizate
Categorii